Bărbat din Gorj, spulberat după ce ar fi traversat strada neregulamentar. Victima a murit pe loc

Publicat: 24/08/2020, 11:12
Actualizat: 24/08/2020, 11:17

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, care locuia în comuna Urdari, județul Gorj, a murit după ce ar fi traversat strada neregulamentar. Accidentul s-a produs ieri, 23 august, pe DJ 674.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii din Rovinari a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674 Urdari, din direcția comunei Urdari către orașul Turceni, a acroșat un bărbat de 69 de ani, care ar fi traversat strada neregulamentar.

La locul accidentului s-a deplasat și un echipaj medical care a constatat decesul pietonului. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ.

Victima a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Copil de șapte ani, mort într-un accident cumplit. Alte șase persoane au fost rănite

Un copil de doar șapte ani a murit, iar alte șase persoane au fost rănite, vineri seară, într-un accident cumplit produs pe centura ocolitoare a municipiului Gherla, județul Cluj.

În urma impactului devastator dintre două mașini, una dintre ele a ieșit de pe șosea, lovind un stâlp și răsturnându-se.

Accidentul a avut loc vineri seara pe centura ocolitoare a Gherlei. ”Din primele verificări rezultă faptul ca un conducător auto un vârstă de 34 de ani, din municipiul Gherla, ar fi pătruns de pe un drum secundar pe DN 1C, fara a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa înspre Gherla”, a transmis Poliţia Judeţeană Cluj.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Revenire de senzație în TV. Dan Diaconescu reînvie OTV-ul
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?